Altii: o continuare scurta III

*

,,- O prima intrebare: de ce acum si aici?

- Greseala tampita, ca atunci cand iti dai jos bluza cu tot cu caiula, le arunci in dulap si apoi iti cauti caciula zile in sir. Asa  a inceput. Nici nu m-am gandit ca pot distruge tot ce am creat pana acum prin crea…

- Dar sitrugerea era aparenta, fada, juvenila. Am ajuns la un alt nivel! Unul mai bun!

- Nu!

- ..pofitm?

- Nu e unul mai bun! Acum, ai regresat. Ca zeu nu esti important, ci ca discipol! Ca zeu esti singur, te izolezi si mai mult de oricare alta sansa de a scoate capul din urna, fugind spre fundul vazei prafuit, unde mai gasesti urme din ce a fost candva viata ta. Si incepi sa-ti creezi. Tie sa iti creezi…

- Ca discipol esti supus sub anumite limitari..

- Aparente…continua…

- Anumite limitari…un plan bine definit de catre…

- De catre tine… continua..

- Esti nesemnificativ ca discipol!

- Pentru mine nu!

- .. cel putin asa te simti…

- Chiar asta e frumusetea!”

,,Scrierile Primul-ui”

*

Strada misuna de pustietate, de lipsa de initiativa. Umbre fugitive se ascundeau prin cotloane, protejand ce nici ei nu cunoasteau. Rar se auzea cate un falfait suierator prin aer.

Stateam cu intunericul care fugea departe de felinare si se ascundea prin cotloane, in intersectia principala a asezarii. Aceasta se prelungea cu o strada lunga pana la marginea desertului, pe cand cealata strada se termina la cateva case mai incolo, cotind spre nevazut. Brusc am realizat ca toata linia stradala reprezinta un mare T, avand ca punct de intesectie, asezat pe trotuarul subtire,  un felinar mare, agatat pe un stalp inalt.

Ceva misca ostentativ langa mine, deranjand o bucata metalica care acum zornaia incredibil, asa ca m-am intors, nevoit oarecum, sa vad ce se intampla. Un alt cu par grizonat si barba destul de lunga si nepieptanata. Pentru cateva secunde am ramas cu privirea blocata pe barba lui, pentru mine atunci era ceva inedit. Lungimea parea incredibila. Mi-am atintit privirea spre varful acesteia si mergand dealungul unei lini invizibile care mentinea directia firelor am observat ca haina lunga si galbena se agatase puternic intr-o bucata de metal. Probabil magnetismul emanat de corpul sau mecanizat (..probabil..alfel complexitatea lui nu se poate explica) se transmitea direct prin haina catre orice era in jurul lui.

In capul meu se ducea o alta lupta, daca sa incerc sa comunic cu el (si cum) sau sa plec. Dar era adevarat ca nu mai vazusem pe nimeni atat de aproape de mult timp. Toti altii erau umbre fugitive printre formele caselor plafonate.

Incet am decis ca ar fi benefic pentru amandoi sa comunicam, asa ca am inceput sa ma apropi de altul blocat. Cu fiecare apropiere lumina crestea putin, parca urmand mersul meu. Atunci am inteles ce talent avea acest alt.

-Buna! spuse el ridicand capul rapid, zambind extreme de fortat inclestand falcile silicoase, care se stransera in miliarde de linii fine, infinite asemenea fractalilor. Afisa atati dinti mari si perfect taiati incat era oripilant.

Dupa ce imi reveni privirea pe axa dorita si refocalizarea reusise il observai pe alt in aceeasi pozitie, asteptand o replica.

-Da.. ce cunostinte aveti despre cele intamplate? il intrebai eu pe o foce foarte plata, constanta.

-Ofrande… m-am gandit.. ofrandele ne-ar putea cruta pe cei mai buni dintre noi. Si nu te adresa atat de formal, te asigur ca esti mult mai batran decat mine.. termina el propozitia fara a-si schimba pozitia si expresia fetei, scrasnind incet din dinti.

-Atunci, scuza-ma, nevoie de ajutor? Imi pare rau ca nu m-am interesat mai devreme, dar demult nu am mai comunicat cu altcineva inafara de spiritul meu si…

Altul imbatranit facu ochii mari si incet incet is roti capul inapoi in pozitia normala, lasand pielea creponata sa atarne dupa modul normal. Parca privea prin mine. Instantaneu ma arunca inspre coltul strazi, cu o forta uimitoare. Il privi fix si speriat emanand un sentiment de teama si dezechilibru in jur, pana cand realizand intentia era prea tarziu.

Simti o lovitura puternica in spate si o privire scurta imi dovedi ceea ce banuiam: ma aruncase in creatie, monstruozitatea cu pene si ghiare, ma lovisem de teama cea mai mare a erei. Aceasta scheuna puternic lovindu-ma cu aripa (in zborul ei haotic acum) incercand sa ma sfasie cu ciocul galben. Brusc am fost aruncat din nou, de data aceasta pe plafonul cradiri pale din fata daramand un ornament inflorat, care ocupa locul unde acum eram e compresat extrem. Incercai sa ma prind de bucati sparte, sa ma infig in cutia goala si pala, in timp ce priveam bestia prabusindu-se in cealalta parte a intersectiei in T, peste stalpul negru si foarte inalt. Scantei false tasnira peste tot din ciotul inca legat la pamant al stalpului. O gloata de alti speriata se muta rapid de langa locul unde se prabusise bestia spre alte cotloane, disparand la fel de repede preacum au aparut, ca o picatura de mercur.

Bestia rasturnata se dezmeticii si incarca sa se ridice, alunecand pe penele zmulse. Batranul tanar disparuse. Eram doar eu si creatia infricosatoare, al carei corp gigantic parea mai mic de unde ma tineam eu. Asta nefiind indeajus insa sa imi calmeze dezaxarea si spaima ca-mi incoltise corpul pulsator. Ma privea fix cu unul dintre ochii ei mari si galbeni fixand parca mai mult decat o victima.

Brusc auzi o voce cunoscuta ce ma facu sa tresar in mine de fericire.

-Nevoie de ajutor? ranjind in spatele meu.

,,Ajutor.. nevoie”, cuvintele rasunau pronuntat in cap, calculand ipoteze. Nu intelegeam gestul batranului-tanar alt. Slabiciunea nu era o calitate a mea. Cel putin asa stiam.

-Haide sa placam rapid… suiera rapid spiritul atat de de aproape de mine incat imi transmise vibratile pana in ochi.

Pana sa realizez ce se intampla sa analizez ca ar trebuii facut, spiritul ma trase sub pelerine lui neagra si prafuita, plutind agale intr-o directie cat mai indepartata de creatie, oarecum haotica.

Va urma

Clar..a 5-a parte a nuvelei in devenire. Nu sunt foarte incantat de ea, o sa revin (probabil) cat de curand asupra ei cu mici modificari. sper sa va placa

Altii: o continuare scurta II

*

Cand te intorci din exodul autoimpus, oricat ai vrea, sau ai crede ca iti va fii usor, te lovesti de schimbarile existente, din pacate, doar pentru tine. Aceste perceptii clare, pentru o alta entitate pe care ai putea-o intalnii la prima ta (re)intrare in lume,  devin prea ciudate pentru a putea fii manipulate, sau cel putin absorbite, in primii tai pasi, de aceea majoritatea aveti nevoie de un tutore pana invatati sa va desfaceti aripile de tot, ca apoi sa deveniti tutori la randul vostru pentru alt „mesia”.

*

Pasind usor pe terentul stabil am observat ca toate elementele si particulele de praf erau concentrate in zonele cele mai ferite, ca si cum ar fii fugit de ceva mult mai mult decat lasa se vada.

Sunetul acela infernal disparu complet, lasand in urma un gol prea sec de suportat acum, de parca boom-ul a fost o exclamatie prea pronuntata, o presiunea adunata in subconstient, eliminata printr-un simplu cuvant, „Liniste!”, si toti si toate s-au ascuns, nicioadata sa nu mai fie prezente, ascunse de rusinea neagra a deranjarii nucleului. Dar cum orice furie exprimata dupa prea multe acumulari lasa urme, asa si nucleul suferea.

-Prea multe ganduri pentru un singur alt comfuz, dupa iesirea din cocon, renascut cu un ideal!… suiera cineva  din spatele meu, ca si cum putea sa citeasca prin mine.

-Perfect. Ai gasit ceva?

-Nucleul nu-ti mai permita mecanizarea, ah? Esti prea confuz..

-Nu ma judeca. Esti prea cutezator, il taiai eu incercand sa-mi ascund dezabilitatile.

-Degeaba, in curand iti voi lua locul, surase el tragand de pelrina in fata.

-Cum adica?

Spirit care sa ia locul unui alt nu mai vazusem, sau poate vorbea metaforic? In mod sigur metaforic. Gandurile navaleau asupra-mi cu si mai multa intensitate acum. Ce fel de joc invocase el profitand de dezabilitatile mele temporare? Dorea ceva, si nu stiam ce, iar raspunsul contenea sa mai apara. Intr-un final, dupa lungi schimburi de priviri, cuteza sa vorbeasca, fara a-si schimba expresia faciala.

-Aici e capsula. O vrei?

Si fara sa astepte raspunsul si asa evident deschise capsula transparenta. Particulele de la umbra unui felinar apropiat se lungira ca apoi sa dispara in neant lasand in urma vidul ce incepea treptat sa se umple cu milioanele de picaturi de lumina colorata. Imaginea se contura intr-un masacru viu in care protagonistul principal al orgiei vizuale era, ceva ce semana cu un alt, avand mai multe caracteristici inglobate intr-un mod ciudat, nemaintalnit. Simti un fior rece pe spate cu fiecare sfasiere si absorbire realizata, cu fiecare chuit strident, care cobora rapid tonurile, iesind din gura ciudat ascutita si galbena a creaturii maro. Imi veni in minte cuvantul monstruozitate. Mormane ce pareau proaspete, inca nedescompuse de alti zaceau aruncate. Spiritele fugeau nebuneste in toate directile, necontrolate de nici o forta, desprinse de propietarii lor.

Totul se disipa dinou adunandu-se in capsula micuta, facand loc lumii marginite de plafon si pereti. Cu ochii mari privii spre spiritul meu care inca zambea ciudat, atroce chiar. Atunci am inteles toate pregatirile.

Va urma

Partea a 4-a a povestirii defapt, primele 2 fiind prezentate la un loc in pirma apritie a nuvelei in proiect. Probabil e plina de greseli gramatical (am corectat ce am putut).

Sper sa va placa

Verdele cerb

Un cerb verde in padure vietuia
Traia si el in armonia sa
Avea coarnele mai verzi ca iarba
Ii era verde pana si barba
Mai mereu la izvor mergea
Unde cu parfumul florilor se imbata
Izvorul limba ii uda
Padurea deasa casa ii era
Splendoara lui padurea inflora
Crescand adanc durerea mea
Caci omul, cel mai uracios
Sa faca rau, din cap a scos
Si cum cerb verde n-a vazut
Cu-n glont de plumb l-a omorat
Izvorul incet-incet a secat
Padurea verde s-a uscat
Povestea lor s-a terminat.

In Tabara de la Bisoca trebuia sa particip la un concurs de recitat. In momentul in care am realizat ca concursul va avea loc peste cateva ore, am fugit in balconul magic (unde iese toata lumea la tigara) si m-am apucat sa scriu. A iesit aceasta poezie pentru copii. Mie mi-a parut draguta (tinand cont ca eu nu scriu poezii ).

Altii – o continuare scurta

*

Sunt cei puternici, cei care fug in strarea lor de sensibilitate primara, mai putin puternici? Se refugiaza singuri sau cu cei ce ,aparent, sunt -in stadiul in care se afla, nou nascuti sau creati-  mai puternici ca puterea cu care au fost instituiti, pana la punctul absent de metamorfozare in „fluture”. Sunt ei mai putin  puternici ca viitorul ce le este rezervat? Sunt ei mai putin puternici decat in forma finala?

*

- Linistea asta imi permite sa vad vibratia celor mai mici sunete peste tot.

- S-a terminat.

- Care? Boom-ul sau procesul? Intrebai eu repede stapanit de foamea de informatie. Era unul din acele momente in care fiecare raspuns venea la intrebarea s-a, se regaseau lasand in urma doar trecutul unei activitati cerebrale ce nu apartinea nici unuia dintre interlocutori.

“Amandoua ar fi prea putin de spus…” suiera el cu pelerina trasa peste tot corpul, foarte strans legata, si gluga prafuita peste fata. Realizand dupa cateva momente de analiza ca nu aveam degand sa intreb nimic legat de aceasta, relua discutia in alta directie

- Boom-ul categoric ne-a aruncat pe toti intr-o lunga prelegere a simturilor noastre…

- Intradevar, o simtire disparuta, e una aparuta in alt loc. Dar spune-mi tu mie, “Oh, Atotputernicule” spirit, ce facem acum? Luptam? Murim?

- Asteptam…

- Dar creatia va… -terminai eu propozitia scurt, realizand ca nu stiam ce va face prea curand- Si stii prea bine ce ne-a inserat Nucleul! Nu e un alt… si nici praf si elemente ce s-au adunat singure intr-un ghem, ca data trecuta, nu e. E creata! Ai simtit si tu energia ei. Ce alte semne mai tanjesti dupa?

- Nu tot ce se arata a fii periculos  se si sfarseste a fii periculos. Intr-un final vei intelege ca o moarte e doar un sfarsit, dar o sansa te poate duce dincolo de sfarsit, de existenta seaca, robotizata. Si nu uita.. nu poti alege si nici percepe exact momentele acestea.

- O scurgere de sange nu inseamna moarte, nu?

- Nu chiar… nu chiar. Ai sa vezi… spuse el din nou cu voce joasa analizand orice altceva de data asta.

Asteptand parca ceva priveam si eu haotic cand in stanga, cand in dreapta, apoi, transformandu-ma intr-o mama ce cloceste o idee, am schimbat haotismul cu instinctul matern si directia cu axa fata-spate.

- Nimic.

Nu raspunse, il credeam mai cutezator, neinfricat. Tot o carpa prafuita carata inlauntrul meu era. Un raspuns ambulant.

Abandonand orice speranta (si un gand ce iesii ca un oftat) mi-am aruncat ultima lumina reflectata din ochi spre tavan. Nimic nici aici. Dar gaseam far rost sa pronunt cuvintele ce, si asa, nu aveau sa schimbe cu nimic situatia, poate doar cu cateva vibratii vocale.

Va urma.

Asta ar fi o a treia parte (primele doua le-am postat impreuna) Ca rol in poveste il are pe cel de a evidentia relatia dintre alt si spirit, deasemenea de a intelege principile creatiei, elementelea acelea mici care va plac voua, si care conteaza

Plec

Da…dinou. De data asta promit sa aduc si ceva de postat pe aici Bisoca baby! A mai trecut un an.  Sa ne revedem cu bine pe joi.