Schizofrenie provocata a.k.a. Cine se aseamana, se aduna

Haide să fugim în lume, să ne ascundem de oameni, de zgomot, de lumină, de întuneric, într-un colţ larg, un colţ plin de noi si atât.

Ne vom aseza pe neantul ce ne înconjoară, care cere creaţie. Ne vom simţi atotputernici, nimic nu ne va putea atinge. Sângele îşi va pierde culoarea, venele vor arde ca un furnal comunist, pupilele se vor dilata până ochii noştri vor deveni nişte găuri negre, vortexuri care absorb nimicul şi materia din jurul lor, o deformează, masivitatea ei devenind blajină, mai maleabilă decât ai visat vreodată, până cînd ochii noştri injectaţi se vor umple şi toată magia se pierde.

Te trezeşti cu un miros de neuroni arşi, limba te ustură uscată, mâinile pulsează incontrolabil şi te simţi singur, îţi e dor de mine, mă vrei înapoi. Atunci porneşti iar în căutarea adevărurilor absurde, inexistente şi mai aprizi una.

O să revin încet. O să începem să discutăm chestii banale, o să imi povesteşti ce ai făcut ieri, o să te ascult, o sa te analizez, o să te judec şi nu o să îţi spun, dar tu o să ştii!

Haide! Să mergem, să fugim până nu ne mai ţin picioarele. Atunci o să cădem extenuaţi pe un câmp de gânduri albe, o să râdem şi o să adormim. O să ne visăm fericiţi, alături de două puncte nege. Abia atunci o să înţelegem ce vrem, unde mergem, ce o să obţinem in viaţă. Ştii, ar trebui să ne oferim reciproc aceste mici plăceri, dar până atunci, hai! Hai să fugim!